Dian' Dianet

SIRUPI BEATITUDINEM Sirop pentru fericire Siropul pentru fericire este un preparat farmaceutic lichid, cu un conținut crescut în iubire, de consistență viscoasă, destinat administrării interne. Preparare. Siropul se prepară prin dispersarea substanței active de fericire în soluții concentrate de iubire sau în simpla bunătate și completarea la masa prevăzută (zâmbet/zâmbet). Se pot folosi și substanțe auxiliare (de ex., seninătate , pentru corectarea gustului amar lăsat de tristeți în suflet, pace , pentru creșterea concentrației de substanță activă, credință , cu acțiune conservantă împotriva îndoielilor). Dacă este necesar, siropul se prepară prin încălzire, folosind căldură sufletească și se condiționează în recipiente de capacitate mare, pentru o administrare ex temporae a  unei  can tități suficiente. Doza zilnică recomandată depinde  de  anam ne za pacientului, însă este indicată respectarea cel puțin a  celei  mi nime.    Această așa-zisă „rețetă” e

În această vară mi s-au întâmplat foarte multe lucruri și am trecut, de asemenea, prin multe. Cei mai mari decât mine vor spune, probabil, că toate sunt un fleac și că facultatea, viața abia acum încep, aducând cu ele neprevăzutul, poate nedoritul. În acest moment le dau dreptate, însă atunci, când acestea reprezentau prezentul, eu le trăiam ca atare, conștientizam cât de mult m-am pregătit și cât de mult am așteptat, deși poate aș fi preferat să se mai amâne, totuși să nu se întâmple încă. Așadar, să pornim cu începutul. Încă de când am intrat la liceu mi-am stabilit ca țel să intru la Farmacie. Prin mintea mea ocupa un loc și Medicina, dar am analizat toate argumentele pro și contra și m-am oprit asupra celei dintâi. Profilul ales de către mine a fost cel corespunzător drumului pe care pornisem, chiar dacă atunci când lumea mă întreba ce studiez, feedback-ul nu era cel mai bun. Dar nu-i nimic, noi să fim mulțumiți, nu-i așa? :) (Pot spune că la fel mi se întâmplă și acum, cu facult

Tatăl celuilalt copil , o carte pe care o recomand oricui, de la adolescenți, tineri, până la părinți aflați la început de drum și bunici. Este deosebită, nu pot descrie cât de mult mi-am regăsit în ea ori copilăria mea, ori situații cunoscute de către mine ale altor copii. Stilul compozistic, ușor, relaxant, lărgește sfera cititorilor și tinde de la beletristic înspre psihologic, neîndepărtându-se totuși de cel dintâi. Când am citit-o, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că ar trebui recomandată tuturor părinților, căci prezintă modul cum ar trebui arătată afecțiunea lor copiilor, cum mai important este să le arăți celor mici dragostea ce le-o porți decât faptul că muncești pentru a le pregăti un viitor prosper. La vârsta lor, copiii nu au nevoie de condiție materială, mai important este să vadă că sunt iubiți și că cineva are încredere în ei, îi susține moral, nu neapărat financiar. Mai mult decât atât, ce m-a surprins în carte foarte mult a fost perspicacitatea pe car

Fiul risipitor - Radu Tudoran. Sincer, nu cred că m-aș fi apucat prea curând de această carte dacă nu aș fi participat la un proiect intitulat A Blind Date with a Book , unde am ales-o dintre multe altele, sau poate că ea m-a ales... nu avem de unde ști :). La început nu știam ce să cred despre ea, autorul îmi era cunoscut, dar doar atât. Totuși, m-a făcut curioasă, odată ce altcineva a dat-o pentru că i-a fost dragă. Am citit biografia, prefața... totul bine. Pe urmă am intrat în acțiune, unde a început captivitatea mea. În Fiul risipitor este vorba de Eva, o fetiță băiețoasă ce se îndrăgostește de un străin venit în vizită la unchiul său. Cu timpul, se maturizează și ajunge foarte frumoasă. Într-o vară, venită acasă în vacanță, se întâlnește cu acest necunoscut și astfel începe povestea. Nu voi descrie cu lux de amănunt, deoarece cartea este complexă. Atât voi spune: diferența dintre ei, cam mărișoară, îl face pe el să nu o privească așa cum dorește ea (cel puțin din punctu

Nu de mult timp am terminat Fata cu portocale de Jostein Gaarder. Cartea mi-a fost recomandată de o colegă, care, la rândul ei, a primit-o împrumut de la o profesoară de română foarte dragă mie. Aşadar, mi-a atras atenţia şi, spre norocul meu, peste câteva zile am găsit-o la anticariat. Bineînţeles că nu am ratat o asemenea ocazie de a-mi îmbogăţi biblioteca, aşa că am achiziţionat-o. Totuşi, recunosc faptul că am lăsat-o cam mult să aştepte pe raft. Am luat-o abia după câteva luni, în vacanţă la mare, unde aveam nevoie de o cărticică uşor de cărat (este subţirică). Primele pagini le-am savurat în tren. Întunericul nopţii, străpuns de lumina slabă a becurilor, a făcut ca atmosfera să fie una numai bună de descoperit o nouă carte. Pe urmă, lectura pe malul mării, briza acesteia și sunetul valurilor m-au făcut să intru şi mai tare în acţiune. Povestea începe cu relatarea lui Georg, ce primeşte, după cincisprezece ani, scrisoarea postumă a tatălui său, care a murit când băiatul a

Cartea ce urmează să v-o descriu este Cărarea pierdută de Alain Fournier. O văzusem de mult în librării, descrierea mi s-a părut interesantă, așa că m-am hotărât s-o achiziționez imediat ce am prins-o la reduceri. Ca să vă spun sincer, mi-a lăsat o impresie plăcută. Stilul autorului este atractiv, ușor... o lectură plăcută. Trebuie să spun că subiectul chiar m-a atras. Dădeam pagină cu pagină și tot începeam încă un capitol, deși aveam de învățat pentru școală. Să vă dau cât de cât un rezumat: Augustin Meaulnes, un băiat cam de șaptesprezece ani, este dat de mama sa la un internat, pentru a studia. Acolo se împrietenește cu băiatul pedagogului, ei doi fiind aventurierii poveștii. Într-o seară de iarnă, Meaulnes merge cu o trăsură să-i ia pe bunicii camaradului său de la gară, dar nu se va întoarce decât peste trei zile. Se pare că în acest timp a ajuns pe un domeniu unde un sat întreg era adunat la o nuntă, la care se pare că nici mireasa nu va apărea și nici mirele, însă aces