Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2014

„Fata cu portocale”

Nu de mult timp am terminat Fata cu portocale de Jostein Gaarder. Cartea mi-a fost recomandată de o colegă, care, la rândul ei, a primit-o împrumut de la o profesoară de română foarte dragă mie. Aşadar, mi-a atras atenţia şi, spre norocul meu, peste câteva zile am găsit-o la anticariat. Bineînţeles că nu am ratat o asemenea ocazie de a-mi îmbogăţi biblioteca, aşa că am achiziţionat-o.

Totuşi, recunosc faptul că am lăsat-o cam mult să aştepte pe raft. Am luat-o abia după câteva luni, în vacanţă la mare, unde aveam nevoie de o cărticică uşor de cărat (este subţirică).

Primele pagini le-am savurat în tren. Întunericul nopţii, străpuns de lumina slabă a becurilor, a făcut ca atmosfera să fie una numai bună de descoperit o nouă carte. Pe urmă, lectura pe malul mării, briza acesteia și sunetul valurilor m-au făcut să intru şi mai tare în acţiune.

Povestea începe cu relatarea lui Georg, ce primeşte, după cincisprezece ani, scrisoarea postumă a tatălui său, care a murit când băiatul avea tre…

„Cărarea pierdută”

Cartea ce urmează să v-o descriu este Cărarea pierdută de Alain Fournier. O văzusem de mult în librării, descrierea mi s-a părut interesantă, așa că m-am hotărât s-o achiziționez imediat ce am prins-o la reduceri. Ca să vă spun sincer, mi-a lăsat o impresie plăcută. Stilul autorului este atractiv, ușor... o lectură plăcută. Trebuie să spun că subiectul chiar m-a atras. Dădeam pagină cu pagină și tot începeam încă un capitol, deși aveam de învățat pentru școală.

Să vă dau cât de cât un rezumat: Augustin Meaulnes, un băiat cam de șaptesprezece ani, este dat de mama sa la un internat, pentru a studia. Acolo se împrietenește cu băiatul pedagogului, ei doi fiind aventurierii poveștii.
Într-o seară de iarnă, Meaulnes merge cu o trăsură să-i ia pe bunicii camaradului său de la gară, dar nu se va întoarce decât peste trei zile. Se pare că în acest timp a ajuns pe un domeniu unde un sat întreg era adunat la o nuntă, la care se pare că nici mireasa nu va apărea și nici mirele, însă acesta din …

„Fecioarele lui Vivaldi”

Recent am terminat o carte ce m-a fascinat din primul moment în care am văzut-o în librărie. Când am putut-o achiziţiona, nu am mai lăsat-o din mână.

Sincer, prima dată am crezut că se va referi mai mult la muzică, la opera lui Vivaldi, în general. Ei bine, nu a fost chiar aşa. Totuşi, nu pot spune că am rămas dezamăgită.

Subiectul central se axează pe viaţa unei violoniste renumite, Anna Maria, orfană de la celebra mănăstire Pieta, fiind o figlie di coro. Aceasta, în dorinţa arzătoare de a-şi cunoaşte mama, suportă numeroase pedepse, ba chiar mutarea din rangul de fiică a corului în cel de la comun, unde şi-a distrus corpul în munca fabricării săpunului. Se pare, însă, că lucrul acesta a ajutat-o mai mult decât dacă ar fi rămas la cor. A reuşit să-şi revadă toate partiturile în minte, un lucru deosebit de greu dar, odată îndeplinit, te poţi considera un adevărat muzician.

De asemenea, mi-a mai plăcut faptul că au fost menţionaţi şi alţi compozitori şi muzicieni ai vremii, cum ar fi H…

„Pânza de păianjen”

Buun... Şi iată şi prima mea recenzie. Vreau să încep cu o carte foarte dragă mie: Pânza de păianjen de Cella Serghi. Este una foarte frumoasă, ce mi-a recomandat-o o colegă cu mult drag şi, având ocazia de a o achiziţiona, am hotărât să o "testez". Cum m-am simţit după prima lectură, a primului capitol?... De fapt, de ce să mint, după primul paragraf am fost total captivată de carte: „Pe luciul negru al pianului...”. Parcă deja se făcuse o trecere în misteriosul sălaş al personajului.

Acum să descriu puţin acţiunea... Este vorba despre Diana Slavu, prietena cea mai bună a Ilincăi Dima, ce i-a lăsat caietele în care şi-a povestit toată viaţa. Personal, mi-a plăcut modul în care descria marea, fiind născută la Constanţa, dar nu numai. Totul era privit prin prisma unei copile a cărei familii devenise săracă şi care se zbătea cu greutăţile acelei vremi. Cu toate acestea, ea ajunge o fată foarte elegantă, ce uimește prin originalitate şi aerul său natural, toate acestea petrecân…

„Agnes Grey”

Nu demult am citit Agnes Grey de Anne Bronte. Sincer, eram foarte încântată când am făcut rost de carte şi m-am apucat imediat să o citesc. Să vă povestesc cât de cât ceva despre ea: Anne Bronte este cea mai mică dintre celebrele surori Bronte şi pot spune că stilul său se aseamănă mult cu al autoarei arhi-cunoscutei Jane Eyre. Şi subiectele au ceva în comun, doar că în cazul de faţă este vorba de un subiect nu atât de amplu şi de bine dezvoltat. Anne povesteşte cu aşa o naturaleţe şi simplitate, încât lectura va fi una relaxantă şi, de asemenea, rapidă. Cele 200 şi ceva de pagini vor fi răsfoite imediat şi, ce mi-a plăcut în mod deosebit este şi faptul că momentul mult aşteptat este dezvăluit în ultimele pagini, îndemnându-te să parcurgi filele cu o şi mai mare curiozitate.

Agnes Grey, o fiică de preot, se angajează guvernantă pentru a-şi ajuta familia, în urma pierderii unei sume însemnate de bani. Va avea parte de nişte copii foarte prost-crescuţi şi nişte părinţi de-a dreptul insu…

Muzica...

În acest articol vreau să vorbesc puţin despre muzică în general. Melodia pe care o veţi vedea mai jos este una cântată la o orgă de biserică, care pentru mine reprezintă instrumentul suprem. Pentru a o putea stăpâni cu adevărat, nu ai nevoie numai de cunoştinţe muzicale şi puţină practică, ci de ani de muncă și de experienţă, solicitându-se ambele mâini, ba chiar şi picioarele. Nici nu mai zic de cunoaşterea tuturor structurilor, a registrelor.

Asta ar fi o descriere a instrumentului în sine, dar acum să vă povestesc cum am ajuns să am tangenţă cu el. De mică l-am auzit la biserică, într-o manieră mai complexă sau nu. Totuşi, momentul care m-a legat a fost atunci când, aflându-mă într-un lăcaş de cult cu o însemnătate aparte, am avut ocazia de a asculta o interpretare a Toccatei şi Fugii lui Bach, plus a Lacrimosei lui Mozart, într-un moment de meditaţie. Atunci am realizat cât de sublim şi înălţător poate fi un asemenea mecanism muzical. M-am simţit ca în al nouălea cer. Iar audiţii…

Propunere film

Recent am vizionat When in Rome. La început, nu am fost foarte entuziasmată, văzând câteva imagini şi citind sinopsisul. Mi s-a părut o comedie ca toate celelalte, poate chiar un clişeu... Dar nu a fost aşa. Chiar de mult timp nu am mai văzut o comedie-romantică reuşită. M-am relaxat uitându-mă la acest film. Să vă spun şi de ce: pe lângă povestea clasică în care fata îşi găseşte băiatul visurilor sale, sunt câteva scene amuzante ce pur şi simplu te vor bine-dispune. Iar povestea fantastică ce se ţese în jurul Romei este ultimul ingredient la această reţetă vizuală.

Actori frumoşi, acţiune bine conturată, un super film. Vă urez vizionare plăcută şi aştept părerile voastre!
Bisous

Incipit

So... Iată-mă aici, începându-mi aşa-zisa "viaţă" de blogger... Ce m-a îndemnat să-mi fac şi eu, printre atâţia alţii, un blog? Simplu: nevoia de a-mi împărtăşi anumite păreri într-un fel sau altul, liber, să-mi creez o lume a mea, departe de reţelele sociale, cum ar fi facebook-ul sau mai ştiu eu ce alte minuni. Aşadar, aici veţi găsi doar păreri sincere, spuse din toată inima. Sper c-o să vă placă munca mea şi, poate, să mă încurajaţi...