Treceți la conținutul principal

„Cărarea pierdută”

Cartea ce urmează să v-o descriu este Cărarea pierdută de Alain Fournier. O văzusem de mult în librării, descrierea mi s-a părut interesantă, așa că m-am hotărât s-o achiziționez imediat ce am prins-o la reduceri. Ca să vă spun sincer, mi-a lăsat o impresie plăcută. Stilul autorului este atractiv, ușor... o lectură plăcută. Trebuie să spun că subiectul chiar m-a atras. Dădeam pagină cu pagină și tot începeam încă un capitol, deși aveam de învățat pentru școală.

Să vă dau cât de cât un rezumat: Augustin Meaulnes, un băiat cam de șaptesprezece ani, este dat de mama sa la un internat, pentru a studia. Acolo se împrietenește cu băiatul pedagogului, ei doi fiind aventurierii poveștii.

Într-o seară de iarnă, Meaulnes merge cu o trăsură să-i ia pe bunicii camaradului său de la gară, dar nu se va întoarce decât peste trei zile. Se pare că în acest timp a ajuns pe un domeniu unde un sat întreg era adunat la o nuntă, la care se pare că nici mireasa nu va apărea și nici mirele, însă acesta din urmă va avea totuși o conversație scurtă cu eroul nostru. De asemenea, se pare că Augustin se îndrăgostește aici de sora mirelui. Din acest moment, viața sa ia o întorsătură drastică: tot timpul îi va fi ocupat de regăsirea acelui tărâm real al viselor.

Tânărul nostru va merge și la Paris în căutarea iubirii, iar acolo va da peste alte personaje. În continuare, se pare că-și va găsi iubita, dar anumite personaje (cei doi miri de la petrecere) vor interveni drastic în firul acțiunii. Nu vă voi dezvălui mai mult, vă voi lăsa să descoperiți singuri finalul, fie el fericit sau trist.

La final, trebuie să mărturisesc că anumite situații mi s-au părut exagerat de previzibile și de domeniul ficțiunii. Totuși, nu m-au împiedicat să profit de această lectură plăcută de care aveam nevoie. 

Bisous

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un oraș nou, o nouă poveste

După cum am mai spus, acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Farmacie, în Iași. Eu provin dintr-un oraș mult mai mic, mai liniștit și pot afirma faptul că se simte cu adevărat diferența, atât din punctul de vedere al vitalității, cât și al arhitecturii, al părții statice.

E clar, fiind oraș universitar, sunt mulți studenți, se simte o altă viață, dar, de asemenea, se simte și istoria locului, mult mai însemnată și cu o amprentă mult mai evidentă asupra prezentului. M-au impresionat foarte tare clădirile vechi peste care am dat, clădiri ce nu au activat ca sediu al unor instituții importante, ci pur și simplu ca locuințe ale unor familii mai înstărite. Așadar, voi atașa în continuare câteva fotografii pe care le-am realizat în trecere, cu locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante.







Bisous

„Tatăl celuilalt copil”

Tatăl celuilalt copil, o carte pe care o recomand oricui, de la adolescenți, tineri, până la părinți aflați la început de drum și bunici. Este deosebită, nu pot descrie cât de mult mi-am regăsit în ea ori copilăria mea, ori situații cunoscute de către mine ale altor copii. Stilul compozistic, ușor, relaxant, lărgește sfera cititorilor și tinde de la beletristic înspre psihologic, neîndepărtându-se totuși de cel dintâi.

Când am citit-o, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că ar trebui recomandată tuturor părinților, căci prezintă modul cum ar trebui arătată afecțiunea lor copiilor, cum mai important este să le arăți celor mici dragostea ce le-o porți decât faptul că muncești pentru a le pregăti un viitor prosper. La vârsta lor, copiii nu au nevoie de condiție materială, mai important este să vadă că sunt iubiți și că cineva are încredere în ei, îi susține moral, nu neapărat financiar.

Mai mult decât atât, ce m-a surprins în carte foarte mult a fost perspicacitatea pe care o au…

Maturitatea - punct de plecare

În această vară mi s-au întâmplat foarte multe lucruri și am trecut, de asemenea, prin multe. Cei mai mari decât mine vor spune, probabil, că toate sunt un fleac și că facultatea, viața abia acum încep, aducând cu ele neprevăzutul, poate nedoritul. În acest moment le dau dreptate, însă atunci, când acestea reprezentau prezentul, eu le trăiam ca atare, conștientizam cât de mult m-am pregătit și cât de mult am așteptat, deși poate aș fi preferat să se mai amâne, totuși să nu se întâmple încă.

Așadar, să pornim cu începutul. Încă de când am intrat la liceu mi-am stabilit ca țel să intru la Farmacie. Prin mintea mea ocupa un loc și Medicina, dar am analizat toate argumentele pro și contra și m-am oprit asupra celei dintâi. Profilul ales de către mine a fost cel corespunzător drumului pe care pornisem, chiar dacă atunci când lumea mă întreba ce studiez, feedback-ul nu era cel mai bun. Dar nu-i nimic, noi să fim mulțumiți, nu-i așa? :) (Pot spune că la fel mi se întâmplă și acum, cu faculta…