Totuşi, recunosc faptul că am lăsat-o cam mult să aştepte pe raft. Am luat-o abia după câteva luni, în vacanţă la mare, unde aveam nevoie de o cărticică uşor de cărat (este subţirică).
Primele pagini le-am savurat în tren. Întunericul nopţii, străpuns de lumina slabă a becurilor, a făcut ca atmosfera să fie una numai bună de descoperit o nouă carte. Pe urmă, lectura pe malul mării, briza acesteia și sunetul valurilor m-au făcut să intru şi mai tare în acţiune.
Povestea începe cu relatarea lui Georg, ce primeşte, după cincisprezece ani, scrisoarea postumă a tatălui său, care a murit când băiatul avea trei ani. În această scrisoare, tatăl îi povesteşte tânărului cea mai frumoasă experienţă a sa din tinereţe, şi anume întâlnirea fetei cu portocale. Cunoaşterea reciprocă, în amănunt, a celor doi îndrăgostiţi, se prelungeşte pe parcursul a mai multor ani, iar acţiunea se desfășoară atât în mai multe zone ale Norvegiei, cât şi în Spania.
Stilul autorului mi-a plăcut foarte mult, aplicându-se, în situaţia de faţă, sintagma „esenţele mari se ţin în sticluţe mici”. Misterul cu care este învăluită această fată te implică atât de mult, încât, în momentul în care afli ce rol va juca ea în viitorul tatălui, un zâmbet îţi va împodobi faţa şi ziua ţi se va însenina.
Merită citită, chiar recitită de mai multe ori. Nu cred că m-aş putea plictisi de ea! O recomand cu bucurie tuturor şi mă bucur că biblioteca mea conţine aşa o podoabă!
Bisous
Comentarii
Trimiteți un comentariu