Treceți la conținutul principal

„Fata cu portocale”

Nu de mult timp am terminat Fata cu portocale de Jostein Gaarder. Cartea mi-a fost recomandată de o colegă, care, la rândul ei, a primit-o împrumut de la o profesoară de română foarte dragă mie. Aşadar, mi-a atras atenţia şi, spre norocul meu, peste câteva zile am găsit-o la anticariat. Bineînţeles că nu am ratat o asemenea ocazie de a-mi îmbogăţi biblioteca, aşa că am achiziţionat-o.

Totuşi, recunosc faptul că am lăsat-o cam mult să aştepte pe raft. Am luat-o abia după câteva luni, în vacanţă la mare, unde aveam nevoie de o cărticică uşor de cărat (este subţirică).

Primele pagini le-am savurat în tren. Întunericul nopţii, străpuns de lumina slabă a becurilor, a făcut ca atmosfera să fie una numai bună de descoperit o nouă carte. Pe urmă, lectura pe malul mării, briza acesteia și sunetul valurilor m-au făcut să intru şi mai tare în acţiune.

Povestea începe cu relatarea lui Georg, ce primeşte, după cincisprezece ani, scrisoarea postumă a tatălui său, care a murit când băiatul avea trei ani. În această scrisoare, tatăl îi povesteşte tânărului cea mai frumoasă experienţă a sa din tinereţe, şi anume întâlnirea fetei cu portocale. Cunoaşterea reciprocă, în amănunt, a celor doi îndrăgostiţi, se prelungeşte pe parcursul a mai multor ani, iar acţiunea se desfășoară atât în mai multe zone ale Norvegiei, cât şi în Spania.

Stilul autorului mi-a plăcut foarte mult, aplicându-se, în situaţia de faţă, sintagma „esenţele mari se ţin în sticluţe mici”. Misterul cu care este învăluită această fată te implică atât de mult, încât, în momentul în care afli ce rol va juca ea în viitorul tatălui, un zâmbet îţi va împodobi faţa şi ziua ţi se va însenina.

Merită citită, chiar recitită de mai multe ori. Nu cred că m-aş putea plictisi de ea! O recomand cu bucurie tuturor şi mă bucur că biblioteca mea conţine aşa o podoabă!

Bisous

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Un oraș nou, o nouă poveste

După cum am mai spus, acum sunt studentă în anul I la Facultatea de Farmacie, în Iași. Eu provin dintr-un oraș mult mai mic, mai liniștit și pot afirma faptul că se simte cu adevărat diferența, atât din punctul de vedere al vitalității, cât și al arhitecturii, al părții statice.

E clar, fiind oraș universitar, sunt mulți studenți, se simte o altă viață, dar, de asemenea, se simte și istoria locului, mult mai însemnată și cu o amprentă mult mai evidentă asupra prezentului. M-au impresionat foarte tare clădirile vechi peste care am dat, clădiri ce nu au activat ca sediu al unor instituții importante, ci pur și simplu ca locuințe ale unor familii mai înstărite. Așadar, voi atașa în continuare câteva fotografii pe care le-am realizat în trecere, cu locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de impresionante.







Bisous

„Tatăl celuilalt copil”

Tatăl celuilalt copil, o carte pe care o recomand oricui, de la adolescenți, tineri, până la părinți aflați la început de drum și bunici. Este deosebită, nu pot descrie cât de mult mi-am regăsit în ea ori copilăria mea, ori situații cunoscute de către mine ale altor copii. Stilul compozistic, ușor, relaxant, lărgește sfera cititorilor și tinde de la beletristic înspre psihologic, neîndepărtându-se totuși de cel dintâi.

Când am citit-o, primul lucru care mi-a venit în minte a fost că ar trebui recomandată tuturor părinților, căci prezintă modul cum ar trebui arătată afecțiunea lor copiilor, cum mai important este să le arăți celor mici dragostea ce le-o porți decât faptul că muncești pentru a le pregăti un viitor prosper. La vârsta lor, copiii nu au nevoie de condiție materială, mai important este să vadă că sunt iubiți și că cineva are încredere în ei, îi susține moral, nu neapărat financiar.

Mai mult decât atât, ce m-a surprins în carte foarte mult a fost perspicacitatea pe care o au…

Maturitatea - punct de plecare

În această vară mi s-au întâmplat foarte multe lucruri și am trecut, de asemenea, prin multe. Cei mai mari decât mine vor spune, probabil, că toate sunt un fleac și că facultatea, viața abia acum încep, aducând cu ele neprevăzutul, poate nedoritul. În acest moment le dau dreptate, însă atunci, când acestea reprezentau prezentul, eu le trăiam ca atare, conștientizam cât de mult m-am pregătit și cât de mult am așteptat, deși poate aș fi preferat să se mai amâne, totuși să nu se întâmple încă.

Așadar, să pornim cu începutul. Încă de când am intrat la liceu mi-am stabilit ca țel să intru la Farmacie. Prin mintea mea ocupa un loc și Medicina, dar am analizat toate argumentele pro și contra și m-am oprit asupra celei dintâi. Profilul ales de către mine a fost cel corespunzător drumului pe care pornisem, chiar dacă atunci când lumea mă întreba ce studiez, feedback-ul nu era cel mai bun. Dar nu-i nimic, noi să fim mulțumiți, nu-i așa? :) (Pot spune că la fel mi se întâmplă și acum, cu faculta…